Depresiva

Cateodata imi este asa greu sa inteleg viata de adult, poate pentru ca eu vad lumea in alte culori decat oricare persoana din jurul meu, si nici nu pot sa primesc sfaturi ce pentru altii sunt normale, pentru ca pentru ochii mei totul este asa complicat.
De multe ori mi-am pus intreabarea de ce m-am nascut, daca a fost o greseala sau o bucurie, si nu cred ca este persoana in viata care sa nu isi fi pus intrebarea asta, si asta ma face cateodata sa cred ca poate cu autorul gandului asta am si eu un punct comun cu restul lumii. nu i-am gasit raspuns, inca, il astept, poate la un moment am sa il aflu, si mi-e frica sa nu fiu prea batrana, incat raspunsul sa imi rada in fata ca am uitat la ce intrebare raspune.
Ma intreb cu cine pot vorbi, si cu oricine am as vorbi, m-ar privii ca o bolnava, si ar incerca sa dezgroape stafiile mintii mele, si desi inteleg, ca pentru a fi tratat trebuie sa afli cauza, dar cateodata m-ar intrista sa aflu raspunsul, de ce am devenit ce sunt; toti depresivii stiu raspunsul, il accepta, si asta ii chinuie de fapt, si binenteles ca totul se trage din copilarie, binenteles ca e si vina parintilor, binenteles k medicii vindeca tot, si binenteles eu sunt singura persoana care are nevoie de ajutor si nu vrea sa il primeasca.
Cateodata ma intreb cum ar fi fost sa fiu o persoana, si fiu vesela tot timpul, si sa ajung adulta, si sa mi se intample o tragedie care sa imi zguduie lumea intr-un mod nemai intalnit, oare cum as suporta durerea, as putea-o accepta, as inebunii, as fi schizofrenica, traumele sunt mai puternice atunci cand nu experiemntezi dureri nemaintalnite, m-as sinucide, sau pur si simplu as privii cu seninatate ca totul va fi bine?
Sa fi depresiv e un lucru bun sau rau, nici eu nu stiu, tot ce stiu ca, am momente cand mi-as dori sa iau viata de la capat, si nu stiu de ce, dar sunt sigura ca si asa tot nu as schimba nimic, poate din teama unui necunoscut mai mare, macar asa stiu ce dureri trebuie sa am, sa ma uit in gol fara nici un gand, si lacrimile sa curga suvoaie pe fata mea, si fara sa pot sa ma opresc, sa numai aud nimic in jur, sa plang pana numai am lacrimi, si apoi sa plang din nou.
Cateodata stau si ma gandesc - ca stau mai mult singura de cand ma stiu, si din plicitiseala, sa fac ceva, cand numai vreau sa citesc, cand numai vreau sa ma joc pe net, cand numai vreau sa vorbesc cu nimeni pe mess, sau cand pur si simplu nu am ce face decat sa astept singura - la cum ar fi un viitor alternativ, la o lume in care pot sa rad, in care sa stiu ce gandesc altii, si acolo ma intelnesc cu vechiul meu prieten, cu care vorbesc tot timpul, si in lumea mea niciodata nu sunt singura, contrastand si mai puternic viata mea reala, in care singuratatea nu vrea sa imi dea pace, in care singuratatea s-a lipit de mine ca un scai, si ma impiedica sa am prieteni, pentru ca tind sa ii alung, de parca imi spune: "Nu sti ca oricat ai incerca, esti sortita sa imi fi sotie."
Ma intreb oare mai am suflet, oare nu sunt momente in care pleaca la plimbare si lasa corpul condus de creier, sa mearga, sa rada la glume, sa raspunda la intrebari; pentru ca am momente in care nu simt nimic, nici macar cand imi sarut iubitu, si sunt sigura ca asta nu e bine, nu simt nici cand imi spun ca il iubesc, ii zic pentru ca stiu ca trebuie sa ii zic, si pentru ca asa simte mintea mea, pentru ca inainte park il simteam cu toata fiinta, si ma chinui sa simt ceva, dar si atunci cand simt ceva simt numai durere, simt cu numai am aer, si lacrimile curg siroaie.
In prezent, nu caut ajutor, si chiar daca as cauta, si m-as vindeca, m-as simti goala, si cred ca atunci chiar mi-as lua viata, pentru imi doresc sa traiesc pe cat imi doresc sa mor.
Ma intreb daca se uita cineva cu adevarat in ochii mei si vede tristetea, si golul din sufletul meu, sau sunt singura care am fost inzestrata cu darul asta de a citi, de ce nimeni nu poate fi k mine, sa inteleaga fara cuvinte, si sa ma trateze fara cuvinte totodata.

Dragoste versus Bani

Nu am inteles de ce sunt asa de multe gaste care viseaza bani, se spune ca banii nu cresc in copaci dar se gasesc in buzunare la bosorogi libidinosi sau la tineri care sunt de mici scarbosi.
Poate faptu ca sunt o nematerialista, unicul lucru materialist pe care il am, nu imi doresc lucruri personale scumpe, imi place ca persoanele pe care le iubesc sa aiba tot ce isi doresc, si nu mi-ar placea sa obtin banii necinstit, chiar si poker-ul pe care il joc, imi pierd timpul acolo, ma enervez cand nu prind o mana buna, si ma bucur cand prind una buna.
Adica nu inteleg de ce lumea trebuie neaparat cand are bani, are nevoie de si mai multi bani, si mai multi bani de parca ii ia in moramant, si chiar daca i-ar lua cati nu ar sari pe mormantul respectiv sa fure banii, doar traim in Romania.
Nu inteleg de ce o persoana ar putea sa dea cu picioru la sansa de a fi iubit cu adevarat(pentru mine echivalentul a avea lumea la picioare) si sa aleaga banii, daca reuseste cineva sa ma faca sa inteleg, desi cred ca am sa raman mereu in intuneric.
P.S. Urasc lumea banilor, cu cat ai mai putini cu atat esti mai nesemnificativ, banul a ajuns sa fie o calitate, lumea asta se duce de rapa.

Efectul de turma ma depaseste

In epoca asta oricine are blog, telefoanele mobile (cu cat sunt mai multe la numar si cu mai multe cartele e si mai bine), desi o sa imi ramana singurul post pentru o perioada lunga de vreme, de frica lipselor de nume sa nu ajung in momentul in care chiar vreau sa imi creez un blog sa am cifre in el pentru ca numele asta a fost luat d multe persoane inaintea mea.
P.S. Nu am nici o pasiune pentru culoarea roz, pur si simplu imi plac porcusorii.
P.S.2 Dati un click la chestiile d p margine